Iosif Anca
Numar pagini: 200
Familia a aparut ca o incununare a Creatiei, iar modelul ei este valabil pana la sfarsitul istoriei omenirii pe pamant. Dupa acest moment, toti cei mantuiti vor trai definitiv in marea si fericita familie a lui Dumnezeu din slava.
Avand in vedere unitatea si continuitatea acestui organism, pe de o parte si complexitatea si valabilitatea lui pe de alta, am primit indemnul si continutul necesar acestui studiu care scoate in evidenta familia in diferitele ei ipostaze. Astfel am luat familia lui Adam si Eva numind-o "cea dintai familie", caci prin ei s-a fondat familia - ei fiind protoparintii nostri. Am prezentat familia lui Avraam ca fiind "familia credintei", caci ei au fost modelul real si simbolic al credintei. Acest prim volum se incheie cu "Familia la Cortul Intalnirii" - familia levitului Elcana, prezentata in Scripturi, numai in relatie cu Cortul Intalnirii.
Pentru ca in familie se experimenteaza mari buruinte, dar tot aici se pot consuma mari infrangeri, familiile prezentate nu sunt desavarsite in intreaga lor activitate, iar Biblia le prezinta asa cum au fost. Dar se observa ca in pofida unor nerealizari temporare, familiile credincioase au inscris pagini in care straluceste Slava lui Dumnezeu, Cel care a conceput si sustinut familia. Aici este evidenta realitatea "familiei in incercare" - familia lui Iov.
Cred ca studierea atenta a acestor situatii diferite, poate constitui o piatra de hotar si de ajutor pentru cei carora le este dat in drumul spre Imparatia Cereasca sa calatoreasca intr-un grup, ce se numeste atat de placut - Familia.
19,00Lei